Paternitate

Aseara am iesit cu tata la Curtea Berarilor. Nu mai iesisem asa cu el, doar noi doi, desi ne vedem cam in fiecare saptamana, de cand eram acasa si eu eram ceva mai mica, mai adolescenta si oarecum mai apropiata de el. Desi intalnirea trebuia sa fie, ca si mare majoritate a celorlalte de cand am venit in Bucuresti, oarecum formala si scurta, s-a transformat intr-un iesit la bere respectiv limonada, la initiativa lui, chiar. M-am simtit neasteptat de bine, dar si stinghera in acelasi timp. In timp ce stateam acolo si vorbeam despre politica, spaga, istorie si locul lui de munca incercam sa ma distantez si sa ma uit la mine si la el. Incercam sa vad ce s-a schimbat in astia cativa ani. Cel mai greu lucru mi s-a parut sa imi dau seama cu cine statea tata si bea bere, cu un copil, cu copilul lui, cu un adult, cu o fata. Vroiam sa vad daca intrevad cumva acea senzatie de "oh, his little girl has grown up". Aveam in cap o gramada de chestii pe care voriam sa i le spun, lucruri legate de mine, unele importante, altele trecatoare. Era o mica parte din mine care vroia sa se ridice si sa zica "de cand nu te-am mai vazut, am atatea lucruri sa iti zic!", dar discutia despre primari si partide continua si nu dadeam nici un semn ca as vrea sa o opresc. Probabil ca si el gandea la fel, dar nici unul nu avea curajul sa zica in mijlocul "...eu in primul tur as vota cu Orban, dar de fapt vreau sa castige Blaga...stii ca mi-a fost dor de tine?...".
Si stateam amandoi prefacandu-ne ca putem sa vorbim despre orice, eu prefacandu-ma ca nu fumez , el prefacandu-se ca nu stie ca o fac, din nou, eu prefacandu-ma ca nu ma gandesc la mai mult decat la o discutie superficicala, el prefacandu-se ca nu vrea sa vorbim despre noi, in loc sa vorbim despre altii, dar amandoi ne-am simtit bine pentru ca stiam ca fiecare dintre noi stia ca celalat se preface.

Alta perspectiva

Cam asta vad eu cand ma uit pe geam. In unele dimineti vad blocul, in alte dimineti vad bucatica de cer. Azi am vazut cerul.

Perspectiva

Exista o gramada de artisti ale caror versuri suna frumos in urechea mea si in care, in cel mai adolescentin fel cu putinta ma regasesc partial. Ascult cu placere melodiile, de cele mai multe ori repetitiv pentru ca sa prind cat mai multe nuante din senzatia care se desprinde din piesa.
Exista un singur artist, pana acum, ale carui versuri isi schimba in mod constant intelesul din timp in timp de vreo 5 ani incoace de cand il ascult. Niste aceleasi cuvinte, dupa parerea mea de fan, genial imbinate, vibreaza diferit si uneori contradictoriu in functie de perioada in care sunt sau de starea pe care o am. Asa ca albumele lui au devenit un fel de oracol pentru mine. Dimineata, la cafea, sau la spalat vase, depinde, dau Play dupa care Random. Ascult o melodie, doua, trei, cateva versuri imi raman in cap si le fredonez toata ziua. Eventual in ziua respectiva am o dilema de dezlegat, problema incalcita, dau Play la versuri in cap si...there you go! problem fixed. Bine nu e chiar asa usor si nici nu a devenit o ocupatie constanta gen sa vedem ce avem de pregatit pentru azi. Cert este ca saptamanile astea m-au bantuit niste cuvinte care ani de-a randul au sunat altfel decat suna acum : 'i came so far for beauty, i left so much behind, my patience and my family, my masterpiece unsigned'.
Versurile nu s-au schimbat, inseamna ca m-am schimbat eu.