Se intampla lucruri mari

Simt ca se intampla lucruri mari. Acum.
Simt ca lucruri mari se intampla pe masura ce imi construiesc si eu prezentul, in timpul meu.
Ieri, de pilda, Casa Regala a sarbatorit nunta de diamant a Regelui si a Reginei. 60 de ani de casatorie. Mi se pare fabulos. 60 de ani, dintre care 50, in exil. Povestea in sine ma face sa ma simt contemporana cu lucruri "mari". Exista si lucruri deasupra mizeriei mediocrului. Exista sentimente, ganduri, experiente, placeri, suferinte care nu au capatat inca amprenta "vulgarului", a mediatizarii cu orice pret. Sunt lucruri care nu incap intr-o garsoniera marunta de bloc comunist si ganduri care nu incap in capul plin cu bigudiuri al orcarei sotii de administrator de scara.
Si nu simt nici un strop de revolta in fata acestui lucru. Doar uimire.
Mirare naiva si sincera in fata unui lucru mare.
Exista un lucru care m-a impresionat extraordinar de mult, de prima data de cand l-am vazut scris in niste marturii si de cand l-am perceput. Suferinta unui Rege caruia nu i-a fost permis sa isi conduca tara. Sentiment de care cred ca sunt capabili infim de putini oameni, numai cei alesi. Si nu, nu cred ca se compara nici cu deceptia unui om de afaceri in fata colapsului afacerii sale, nici cu dezamagirea unei bucatarese careia i-a dat cafeaua in foc.
Simt ca se intampla lucruri mari.
Am terminat de citit o carte a lui Dan Puric. Am trecut printr-o mie de stari. De la negare, la indoiala, scepticism, critica, judecati, prejudecati, la optimism si incredere, toate culminand cu un sentiment de uimire, care m-a coplesit pe parcursul intregii zile. Din toata cartea, doua paragrafe mi-au ramas impregnate in minte. Si in suflet. Primul in care este citata marturia unui fost tortionar, actual pensionar :"Eu nu pot sa ma duc la Biserica. Nu ma duc pentru ca pe mine nu ma poate ierta Dumnezeu! N-are cum sa ma ierte! Eu omoram zilnic opt sau noua tineri dupa ce ii torturam. Astia..., Coposu, Tutea, sunt nimic pe langa tinerii si personalitatile de valoare pe care le-am omorat. Asa ca Dumnezeu n-are cum sa ma ierte. (interviu cu tortionarul Tandara)". Al doilea paragraf este la sfarsitul cartii.
Simt ca se intampla lucruri mari. Si nu pe toate sunt capabila sa le inteleg. Transformarea omului in ne-om, adevarul care nu corespunde intotdeauna cu dreptatea, sinceritatea bruta, rudimentara a acestui om, care nu elibereaza, nu inalta, este marturisirea unui om mort, gol, suferinta unui Rege exilat, o iubire care trece de bariere religioase, sociale, ale sortii, temporale si care rezista.
Am alaturat azi in mintea mea doua arhetipuri. Doua simboluri. Doua lucruri care m-au coplesit: pe de o parte, demnitate, nu orgoliu, iubire, speranta, stoicism, noblete si valoare umana si pe de alta parte mizerie, decadere pana la inuman, ura si disperare. Pe nici unul din acestea doua nu le percep total.
De-asta simt ca se intampla lucruri mari.