Ciudatenie

Fratee...mica, galbena, cu ochii subitiri si cu voce de negresa!
Vorba alora din public: whoa!

Comentariu pe text

Intr-o profunda nota de discordanta cu chipul pe care il vad de ceva ani la televizor, prietenul Mircea scrie si poezii. Iata o poezie care imi aduce in fata ochilor persoana care eram, alaturi de cea care sunt acum.

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.

Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!(M.Dinescu)

Si daca astazi sunt tanar, doamna, maine vreau sa fiu cel mai frumos din orasul acesta.

Nimeni n-o sa doarma vs Nessun Dorma

Tin sa mentionez inca de la inceput ca nu am nici cea mai vaga notiune de muzica, nu recunosc note, tehnici, stiluri, tonalitati in nici un fel. Ascult muzica de obicei doar daca, vorba aceea, ma gadila placut la ureche.
Dupa ce am vazut in paralel videoclipurile astea doua, m-am dumirit ca:
nu orice zbiara si se schimonoseste canta opera,
nu orice este zbierat frumos, pe note, probabil corect din punct de vedere tehnic, e de calitate,
nu mai sunt intrigata de felul in care se poate face din rahat, bici, mi-am dat seama: nu se poate,
costel asta nu este pavarotti, nici macar cel din carpati.
Eu m-am uitat exact in ordinea in care sunt si asezate. Mai intai varianta balcanico-romano-umpic spaniola, apoi originalul, ca sa aiba impactul mai mare.

Se intampla lucruri mari

Simt ca se intampla lucruri mari. Acum.
Simt ca lucruri mari se intampla pe masura ce imi construiesc si eu prezentul, in timpul meu.
Ieri, de pilda, Casa Regala a sarbatorit nunta de diamant a Regelui si a Reginei. 60 de ani de casatorie. Mi se pare fabulos. 60 de ani, dintre care 50, in exil. Povestea in sine ma face sa ma simt contemporana cu lucruri "mari". Exista si lucruri deasupra mizeriei mediocrului. Exista sentimente, ganduri, experiente, placeri, suferinte care nu au capatat inca amprenta "vulgarului", a mediatizarii cu orice pret. Sunt lucruri care nu incap intr-o garsoniera marunta de bloc comunist si ganduri care nu incap in capul plin cu bigudiuri al orcarei sotii de administrator de scara.
Si nu simt nici un strop de revolta in fata acestui lucru. Doar uimire.
Mirare naiva si sincera in fata unui lucru mare.
Exista un lucru care m-a impresionat extraordinar de mult, de prima data de cand l-am vazut scris in niste marturii si de cand l-am perceput. Suferinta unui Rege caruia nu i-a fost permis sa isi conduca tara. Sentiment de care cred ca sunt capabili infim de putini oameni, numai cei alesi. Si nu, nu cred ca se compara nici cu deceptia unui om de afaceri in fata colapsului afacerii sale, nici cu dezamagirea unei bucatarese careia i-a dat cafeaua in foc.
Simt ca se intampla lucruri mari.
Am terminat de citit o carte a lui Dan Puric. Am trecut printr-o mie de stari. De la negare, la indoiala, scepticism, critica, judecati, prejudecati, la optimism si incredere, toate culminand cu un sentiment de uimire, care m-a coplesit pe parcursul intregii zile. Din toata cartea, doua paragrafe mi-au ramas impregnate in minte. Si in suflet. Primul in care este citata marturia unui fost tortionar, actual pensionar :"Eu nu pot sa ma duc la Biserica. Nu ma duc pentru ca pe mine nu ma poate ierta Dumnezeu! N-are cum sa ma ierte! Eu omoram zilnic opt sau noua tineri dupa ce ii torturam. Astia..., Coposu, Tutea, sunt nimic pe langa tinerii si personalitatile de valoare pe care le-am omorat. Asa ca Dumnezeu n-are cum sa ma ierte. (interviu cu tortionarul Tandara)". Al doilea paragraf este la sfarsitul cartii.
Simt ca se intampla lucruri mari. Si nu pe toate sunt capabila sa le inteleg. Transformarea omului in ne-om, adevarul care nu corespunde intotdeauna cu dreptatea, sinceritatea bruta, rudimentara a acestui om, care nu elibereaza, nu inalta, este marturisirea unui om mort, gol, suferinta unui Rege exilat, o iubire care trece de bariere religioase, sociale, ale sortii, temporale si care rezista.
Am alaturat azi in mintea mea doua arhetipuri. Doua simboluri. Doua lucruri care m-au coplesit: pe de o parte, demnitate, nu orgoliu, iubire, speranta, stoicism, noblete si valoare umana si pe de alta parte mizerie, decadere pana la inuman, ura si disperare. Pe nici unul din acestea doua nu le percep total.
De-asta simt ca se intampla lucruri mari.

I have never been able to depict happiness like i do it now

Pentru ca ziua de azi este o melodie, am ales ca ea sa fie:

Cemi m-ai place sa ascult

Din categoria "imi place, dar ascult pe ascuns". Nu stiu ce are melodia asta de mi se pare asa de catchy, multi mi-au spus ca e o prostie.

Mie-mi place, na!


Socalled- You are never alone

Life is like a box of chocolates. You never know what you're gonna get

Niste persoane importante, nu spui cine, mi-au amintit azi de un turneu, o formatie, o melodie si o stare mai ales, de acum vreo 2 ani. Cum s-a petrecut totul in rezumat: era spre sfarsitul anului scolar, moment in care se numarau absentele ca bobcii toamna si insemna ca erai orecum nesimtit daca dupa ce ca aveai catalogul plin, mai aveai tupeu sa profiti si acum, la final. O gasca de din astia de liceu s-au dus totusi la concertul unei formatii, la fel, importante, pe aproape, pe langa casa, la Medgidia, la cateva zeci de km de casa. Ceea ce a urmat concertului a fost: jumatate au dormit pe banci in parc, cativa nu se stie ce au facut si o mica parte dintre ei, doua fete au plecat mai departe cu echipa de tehnicieni in restul turneului. Parintii erau deja aproape de punctul de fierbere, si in ciuda lor a urmat Iasi. In ziua aia, dupa ce ne-am golit amandoua buzunarele, Beti si cu mine am reusit sa ne luam o Cola mica si un covrig care parea apetisant din vitrina dar era rece si uscat. Seara ne-am furisat in camerele de hotel care desi nu erau ale noastre, au fost foarte primitoare, dimineata eu am mancat micul dejun al cuiva care inca nu se trezise, parca, deci inca o data, pe moca si am plecat mai departe spre Bucuresti. De aici am reusit in sfarsit sa ne intoarcem acasa inainte ca parintii sa sune la politie si inainte sa fim exmatriculate de la scoala.
Din toata experienta cele mai misto chestii au fost: oamenii, concertele, luminile, drumul, duba, foamea, oboseala, oamenii am zis?

Vita de vie si Glasul Inimii - Deschide ochii, deschide inima

In direct de pe campul de lupta

Intr-o oarecare ordine, azi: m-am uitat a unspea oara la shrek, nu m-am dus la examen, am impuscat extraterestii, mi-am adus aminte ca azi noapte am visat ca cele doua emisfere ale creierului meu s-au despartit si au inceput sa se ia la bataie si m-am trezit cu expresia "amintiri de pe campul de lupta" in minte, am impuscat extraterestrii, i-am sunat pe ai mei pe rand si le-am explicat foarte frumos cat de bine am facut la examenul (la care nu m-am dus), am impuscat extraterestrii, am aflat ca un om a ajuns pe blogul meu dupa ce a cautat pe google "smantana zuzu",m-am saturat de impuscat extraterestrii
La jumatatea acestei zile, ma simt surprinzator de mandra de mine, de utila, de productiva si astept cu interes persoana care sa incerce sa imi explice mie cum e cu frecatul mentei si cum ar trebui sa se nasca in mine vreun sentiment de vinovatie
Asa ceva nu exista