Paternitate

Aseara am iesit cu tata la Curtea Berarilor. Nu mai iesisem asa cu el, doar noi doi, desi ne vedem cam in fiecare saptamana, de cand eram acasa si eu eram ceva mai mica, mai adolescenta si oarecum mai apropiata de el. Desi intalnirea trebuia sa fie, ca si mare majoritate a celorlalte de cand am venit in Bucuresti, oarecum formala si scurta, s-a transformat intr-un iesit la bere respectiv limonada, la initiativa lui, chiar. M-am simtit neasteptat de bine, dar si stinghera in acelasi timp. In timp ce stateam acolo si vorbeam despre politica, spaga, istorie si locul lui de munca incercam sa ma distantez si sa ma uit la mine si la el. Incercam sa vad ce s-a schimbat in astia cativa ani. Cel mai greu lucru mi s-a parut sa imi dau seama cu cine statea tata si bea bere, cu un copil, cu copilul lui, cu un adult, cu o fata. Vroiam sa vad daca intrevad cumva acea senzatie de "oh, his little girl has grown up". Aveam in cap o gramada de chestii pe care voriam sa i le spun, lucruri legate de mine, unele importante, altele trecatoare. Era o mica parte din mine care vroia sa se ridice si sa zica "de cand nu te-am mai vazut, am atatea lucruri sa iti zic!", dar discutia despre primari si partide continua si nu dadeam nici un semn ca as vrea sa o opresc. Probabil ca si el gandea la fel, dar nici unul nu avea curajul sa zica in mijlocul "...eu in primul tur as vota cu Orban, dar de fapt vreau sa castige Blaga...stii ca mi-a fost dor de tine?...".
Si stateam amandoi prefacandu-ne ca putem sa vorbim despre orice, eu prefacandu-ma ca nu fumez , el prefacandu-se ca nu stie ca o fac, din nou, eu prefacandu-ma ca nu ma gandesc la mai mult decat la o discutie superficicala, el prefacandu-se ca nu vrea sa vorbim despre noi, in loc sa vorbim despre altii, dar amandoi ne-am simtit bine pentru ca stiam ca fiecare dintre noi stia ca celalat se preface.